Ma doare foarte tare capul si jur ca nu am chef de nimic. Ma simt lipsita de tot, o leguma "vie" care se sufoca intre cei 4 pereti ai camerei.
Tot ce mi'a ramas este dorinta de a scrie. Simt nevoia sa fumez cuvintele si sa va fac pe voi fumatorii mei pasivi. Aiurea, n'am sa reusesc.. sau poate...
Stateam azi de dimineata la o cafea si ma gandeam cat de mult mi s'a schimbat viata in astea aproape 3 saptamani. Mereu rad, nu'mi pasa de nimic decat de noi, nu ma mai poate dobori practic nimic. Poate e prematur sa zic astea, dar zidul creat de noi pare atat de stabil... Numai cand ma tii de mana simt ca totul e al nostru, fix ca in citatul ala celebru "lumea e a noastra". Desi a trecut ceva timp eu nu te pot privi in ochi.. si asta nu pentru ca mi'ar fi rusine sau as avea ceva de ascuns... asta pentru ca sunt de un albastru care pur si simplu ma orbeste, ma intimideaza, ma topeste. Esti minunat, da chiar esti!
P.S. Iarta'o pe Iba pentru pisicelile ei.
1 comentarii:
si eu mam schimbat nu credeam ca pot sa iubesc pe cineva atat de mult.tu esti minunata, eu nu sunt,iartama!!!!:*>:D<
Trimiteți un comentariu